În plină criză financiară, Wayne Bridge a făcut afacerea vieții sale. A semnat cu Manchester City și a prins un "jackpot" în ceea ce privește salariul. Va primi nici mai mult, nici mai puțin de 21 milioane de lire sterline în patru sezoane petrecute în tricoul "cetățenilor", aproximativ 5,2 milioane de lire sterline pe an.
Rezervă la Chelsea, titular de drept fiind Ashley Cole în trupa londoneză, lui Bridge i s-a garantat un loc sigur în primul "11" al trupei de pe "Eastlands". Nici "albaștrii" nu se pot plânge că au făcut o afacere proastă prin vânzarea căpitanului, deoarece în conturile trupei de pe "Stamford Bridge" au intrat 12 milioane de lire sterline, informează The Sun.
Wayne Bridge are 28 de ani și a jucat numai 70 de meciuri în 2 ani și jumătate petrecuți la Londra. Fundașul de bandă este de mult și în vederile selecționerului Angliei, Fabio Capello, dar momentan are o mare concurență pe post. Și aici, ca la fosta echipă trebuie să îl "depășească" pe Ashley Cole, omul care l-a scos și din "garnitura" de titulari, după ce a fost transferat de la Arsenal acum 3 sezoane.
Bridge este așteptat astăzi la Manchester pentru a mai pune la punct câteva detalii din contract și pentru a efectua vizita medicală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER